Testimonial
Ioana și Gabriel
Modul în care Ioana știe să se joace cu copiii la ora de socializare este pure joy și noi, ca părinți, am învățat cum să ne apropiem de copil astfel încât momentele de predare să fie atât de fin și firesc inserate în joacă încât să facă învățatul (dar și predatul :P) o plăcere.
La ora de socializare, totul pare o joacă, dar de fapt, pe dedesubt, sunt mecanisme, sisteme, knowledge și know-how pe care Ioana le alternează, le învârte și le sucește uimitor, nu doar ca un claun la circ care aruncă în aer cu portocale, ci și ca un trapezist, un îmblânzitor de lei și un saltimbanc, toate in același timp.
Ioana e un partener de joacă ce vine la pachet cu foc de artificii, o sursă inepuizabilă de idei, soluții, energie și chef de joacă autentică. Indiferent ca ești copil sau părinte, nu poți să nu o adori!
Sperăm ca orice copil să aibă parte de o asemenea transformare prin joc si joacă pentru că ceea ce se lucrează la ora de socializare nu se rezumă doar la a învăța niște noțiuni care le lipsesc copiilor cu TSA, ci, din păcate, și copiilor tipici de azi - pe care îi simțim tot mai deconectați de semeni și de ei înșiși, până la urmă.
Ioana si Gabriel